Negocierile
pentru prezența Foișorului în spectacolul de Sfanta Maria, Zilele Tulcei,
începuseră practic de anul trecut, când n-am avut loc în program, dar ni s-a
promis că la anul intrăm în show… ceea ce s-a și întamplat.
Deci, după
cântarea de pe 12 august din Sfântu Gheorghe din postarea trecută…rămăsesem în
formula de bază: subsemnatul, Florin Laghia, Cristi Mihai și Alex Cismaru, care
încă nu-și revenise complet după fractura de claviculă și purta încă un desou
care îl jena vizibil. De altfel, cei care ați fost la Folk You! sau la concert,
pe 15 august, ați văzut că presta de pe scaun.
Ne căram
sculele singurei. În față Voltaj Staff,
Proconsul Staff, Foișorul căra fără tehnici. Asta e, toți au început așa.
La probele
de sunet, prima surpriză..electro-acustica mea n-a vrut … să cânte cu mine.
Probabil la Sfântu, când am cântat pe ploaie s-a întamplat ceva cu doza… cel
puțin asta cred eu. Rezerva era … roșcata lui Emil Laghia, regretatul fost
membru al trupei Compact. N-am avut de ales și … am prestat electric. Prima
dată în show p e electrică, cu o chitară grea și la propriu dar mai ales la
figurat. Din păcate sunetul n-a fost zid, cum îmi place mie să spun. De la a
treia piesă până pe la a 6-a, n am auzit nimicuța în monitor. Totuși, am scos-o
la capăt și am prestat decent. Mulțumim Primăriei Tulcea pentru invitație,
mulțumim publicului că ne-a încurajat și ne-a primit cu căldură și sperăm că ne
vom vedea mai des la evenimentele Primăriei Municipiului Tulcea.
Mircea
Iordache