Plaja de la Sulina are cel mai fin nisip pe care am călcat vreodată. Spui că-i praf. E explicabil, Dunărea aduce aluviunile cele mai fine şi astfel rezultă acea pulbere fină. Un alt lucru care - mi place în mod deosebit este că, odată intrat în apă, mergi vreo 100 de metri iar apa e până la genunchi, apoi începe să crească şi trece bine de un stat de om. Dacă înoţi altă sută de metri, apa redevine mică şi poţi admira marea practic din larg. De aici nu-i recomandat sa te mai avanţi.
Eram în Sulina în 2009, se terminase prima ediţie a ceea ce era pe atunci Festivalul „Europolis” la care-i avusesem invitaţi pe Nu Acum, Dinu Olaraşu şi Eugen Avram. Pe ultima sută de metri mă hotărâsem să mai stau câteva zile. Îmi place foarte mult să înot şi mă zilnic mă avântam până la zona aceea de unde nu-i recomandat sa „sfidezi” marea. În ziua aceea, ma intorceam ca de obicei spre mal, pe zona aceea de 70 de metri unde apa trece de cap, un cuplu inota relaxat la vreo 10 m de mine. Cu ei, o alta fata avea probleme vizibile sa ajunga la mal. Din senin, un val rastoarnă cuplul respectiv iar fata singură dispare sub apa. Analizez situaţia la rece. Trei persoane în vizibilă dificultate, valuri mari, eu deja obosit de efort, cam 50 de metri până la zona de siguranţa. Între timp, cuplul se redresează şi reaparare pe linia de plutire, baiatul îşi „târăşte” partenera şi pare a se descurca. În schimb... cea de a treia persoană nu apare de sub valuri. Mă duc în zona în care am vazut - o ultima dată, trag aer în plămâni şi mă scufund. Nu văd nimic, apa e tulbure ... când mă decid să renunţ şi să ies să iau altă gură de aer, fata ma apucă de braş cu disperarea celui care se agaţă de viaţă. Smucesc puternic din picioare şi ieşim amândoi la suprafaţă. Braţul stâng mi-e prins strâns ... nu-l pot folosi sub nicio forma. Bag capul în apă şi vâslesc puternic cu braţul drept, picioarele biciuiesc apa constant.. Iau aer la 5 lovituri de braţ, urmărind şi frecvenţa valurilor care mă acoperă constant. Încă puţin până la mal... O nouă smucitură din picioare şi fata - mi scapă braţul. Sunt epuizat. Analizez din nou: ma salvez singur sau ma intorc din nou? Fac faţă sau murim amandoi? Frica pune stapânire pe mine şi totuşi ceva mă împinge să mă întorc. Reiau lupta cu ...„iubita mea”... pentru o necunoscută. Încă două lovituri de braţ şi simt nisipul sub picioare. Acum singura grijă e să nu ne răstoarne valurile. Mă uit în spate: şi cuplul a ajuns în siguranţa. Mă uit la cea pe care am salvat-o de la înec. Îi tremură barba şi abia mai poate să spună un imperceptibil „mulţumesc”. Mă prăbuşesc pe mal cu picioarele în apă, privirea în sus ...iar pe un norişor parcă scrie: „VEZI DE CE ŢI-AM SPUS SĂ MAI STAI CINCI ZILE?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu